Având în vedere degradarea extinsă a instalației, acesta decide să apeleze la expertiza companiei Climalife. Un parteneriat dus la bun sfârșit pentru o salvare într-o situaţie extremă!
Situația la fața locului
Este vorba de o instalație solară pentru prepararea apei calde menajere în sistem individual, veche de 10 ani, situată în Sudul Franței, cunoscându-se că ceea ce este important la această instalație este faptul că necesită puțin peste 10 litri de lichid de transfer termic.
Instalatorul credea că spargerea pompei deteriorase lichidul, deoarece lichidul de transfer termic nu mai circula. Acesta prelevă o mostră de lichid și trimite flaconul cu lichidul de transfer termic la laboratorul Climalife pentru analize de (APC B**: aspect + punct de congelare + masă volumică la 20 °C + rezervă de alcalinitate + pH) evaluare a degradării și interpretarea rezultatelor.
Rezultatul analizei vechiului lichid de transfer termic a arătat un reziduu de gudron și o deteriorare a lichidului, ceea ce impune evacuarea lichidului uzat și înlocuirea acestuia cu un lichid de transfer termic mai potrivit.
Prima etapă: golirea instalației
Instalatorul deschide ventilul de golire a sistemului solar și pornește pompa de circulație. Pentru a goli restul de lichid de transfer termic blocat la punctele joase, acesta racordează o pompă de umplere și purjează cu apă până observă că lichidul de la ventilul de golire devine transparent.
Trebuie să menționăm aici că instalația nu trebuie să rămână niciodată goală în atmosferă umedă, pentru a evita formarea rapidă a coroziunii la materialele sensibile (cupru, alamă etc.). Într-adevăr, lichidele de transfer termic au efect de înmuiere, care ar desprinde reziduurile de coroziune, cu riscul de a înfunda ventilele și conductele. Dacă nu se poate realiza umplerea cu lichid de transfer termic nou imediat după golire și clătire, este mai bine să lăsați instalația în așteptare, umplută cu apă curată.
Etapa a doua: degudronare
După golirea lichidului de transfer termic, instalatorul a umplut rezervorul conectat la pompa de umplere cu agentul de curățare SolRnett și l-a distribuit în circuitul instalației timp de 30 de minute.
Acest lichid de curăţare – care corespunde reglementărilor în vigoare – este un agent de degudronare eficient pentru curățarea circuitelor solare care prezintă pierderi de debit cauzate de caramelizarea lichidului de transfer termic (ceea ce se întâmplă adesea atunci când sistemul este oprit timp de mai multe săptămâni: soarele încălzește lichidul de transfer termic, care nu circulă, astfel încât acest lichid atinge temperaturi foarte ridicate. Acesta se degradează, formând gudron).
Gata preparat, SolRnett este un agent apos pe bază de solvenți organici de înmuiere și de agenți ușor alcalini. Este solubil în apă, nu face spumă și asigură o clătire ușoară. Elimină toate depunerile de lichid de transfer termic degradat care creaseră obturări sau reduceri ale debituluit.
De reținut că acesta este compatibil și cu materialele instalației (metale și elastomeri).
După această curățare, instalația este golită pentru a îndepărta agentul SolRnett „uzat”.
Deja această primă acțiune poate reda o nouă viață instalației … bineînțeles, dacă nu există scurgeri!
Etapa a treia: umplerea cu un lichid de transfer termic adaptat
Apoi, instalatorul a umplut instalația cu Greenway® Neo Solar, pe care l-a circulat în instalați timp de 5 minute, apoi a degazat. A așteptat 10 minute pentru ca gazele dizolvate să se condenseze și să fie degazate din nou. Apoi l-a circulat încă 5 minute și a degazat. Astfel, tot aerul acumulat în circuit a fost eliminat. Sistemul poate fi pus sub presiune.
Trebuie precizat că instalatorul a fost interesat de Greenway® Neo datorită calităților sale de protejare a mediului, pe lângă excelenta stabilitate la temperaturi ridicate.
Concluzie
Strânsa colaborare dintre instalator și Climalife a permis buna desfășurare a operațiunilor.
Instalația beneficiază din acest moment de o întreținere preventivă, care cuprinde o vizită anuală obligatorie și o analiză a lichidului de transfer termic în laborator (cu kitul APC care cuprinde o fișă de identificare, un flacon pentru luarea de mostră la fața locului și un plic autoadresat).
Pentru clientul final, reducerea poluării fonice, durabilitatea materialului (pompa nu mai are probleme), o mai bună eficiență (asigurarea unui debit adaptat) și un randament al investiției garantat pentru instalația sa solară sunt argumente decisive!
De reținut :
Lichidul de transfer termic solar trebuie preconizat în funcție de constrângerile la care va fi supusă instalația pentru a evita orice pierdere a eficienței sistemului printr-un transfer termic mai redus.