În urma Summitului Pământului de la Rio de Janeiro (Brazilia) din 1992, 160 de țări s-au reunit la Kyoto (Japonia) în 1997 pentru a discuta măsurile de combatere a încălzirii globale.
După negocieri dificile, participanții au ajuns la un acord privind reducerea emisiilor a șase gaze cu efect de seră între 2008 și 2012: dioxid de carbon, metan, oxid de azot, hexafluor de sulf, hidrofluorocarburi (HFC) și perfluorocarburi. Fiecare țară urma să fie responsabilă pentru obiectivele sale.
În ceea ce privește mijloacele de atingere a acestor obiective, au fost propuse mai multe dispoziții: măsuri interne, permise de emisie și mecanisme comune.
Țările care încălcau acordul urmau să fie supuse unor sancțiuni, dar textul nu specifica sancțiunile care urmau să fie aplicate.
Statele Unite, sub Bill Clinton, au semnat Protocolul, dar în 2001 George W. Bush a anunțat că protocolul nu era în interesul economic al țării și, prin urmare, Statele Unite nu îl vor ratifica.
Multe personalități publice au făcut apel la președintele Bush să reconsidere decizia, dar fără succes.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană a susținut obiectivele Protocolului, care a intrat în vigoare în februarie 2005.
Până în prezent, Protocolul de la Kyoto a fost ratificat de 163 de țări.
Franța și Europa se numără printre țările care au avansat cel mai mult în aplicarea termenilor acordului.