În 1985, a fost descoperită o „gaură” în stratul de ozon deasupra Antarcticii, descoperire care a atras atenția comunității internaționale. În același an, efectele nocive ale anumitor substanțe asupra stratului de ozon (în special ale clorofluorocarburilor) au fost recunoscute oficial pentru prima dată de Convenția de la Viena.
Convenția de la Viena a fost semnată la 22 martie 1985 de 28 de țări ale Comunității Europene, dar nu includea sancțiuni și presupunea că alte protocoale vor completa lupta ulterior.
Astfel, cu acest obiectiv, la 16 septembrie 1987, a fost semnat la Montreal un protocol privind substanțele care diminuează stratul de ozon, care a intrat în vigoare în 1989.
Protocolul de la Montreal prevede, în special, eliminarea treptată a CFC (clorofluorocarburi).
Astăzi, CFC-urile sunt interzise, cu excepția unor cantități foarte mici considerate esențiale pentru unele aplicații foarte specifice.
Protocolul de la Montreal a fost ulterior consolidat prin patru amendamente:
Londra 1990, Copenhaga 1992, Montreal 1997 și Beijing 1999.
Până în prezent, peste 190 de țări au semnat Protocolul de la Montreal.
Protocolul de la Montreal Descărcare (PDF-506 Ko)