Situată în apropiere de Chambéry, în Franța, AF Energy a fost creată în 2016 de către un grup de specialişti cu o vastă experienţă în domeniul refrigerării. Cifra de afaceri de 3 milioane euro în 2019, se așteapă să se dubleze în 2020. Întreprinderea de asamblare care numără 25 salariaţi este apreciată pentru aceste instalaţii „made in France” şi lucrează 50% pentru constructorii parteneri şi 50% pentru instalatori. Pusă în faţa acestui succes rapid, întreprinderea se pregăteşte să se mute în luna iunie în spații mai generoase pentru a putea răspunde dezvoltării sale bazate actualmente în principal pe tehnologia HFO.
„Acum 2 ani, am realizat că HFO-urile pure, care sunt R-1234yf şi R-1234ze, constituiau o oportunitate, fiind validate de producătorii de compresoare dar încă total puțin utilizate în instalaţii, în special în echipamentele standard”, subliniază Gilles Carron, Preşedinte Asociat al AF Energy. Cu toate acestea, aceşti doi refrigeranţi distribuiţi de Climalife, cu GWP foarte redus (4 şi 7 conform IPCC 4), se pot utiliza pentru capacităţi de răcire cuprinse între 200 şi 1.000 kW, compensând astfel spaţiul lăsat liber de CO2 transcritic şi preluat apoi de amoniac (NH3).
Pentru Gilles Caron, HFO-urile prezintă avantaje considerabile, pentru diverse industrii. Şi totuşi, acesta cunoaşte foarte bine CO2-ul deoarece împreună cu foştii săi angajatori, a studiat revenirea sa în versiune transcritică, acum mai bine de 10 ani. „Am mers prea departe cu acest tip de instalaţie”, explică el. După spusele lui, R-744 nu ar trebui dezvoltat în mod standard fără a ţine cont de particularităţile majorităţii instalaţiilor.
„De altfel, dioxidul de carbon necesită tehnicieni înalt calificaţi, ceea ce îl rezervă pentru un număr redus de instalaţii, fără a mai vorbi de problemele pe care le poate genera la temperaturi exterioare foarte ridicate, după cum am constatat vara trecută”, explică acest „pasionat de tehnică”.
Recuperarea căldurii, un atu de necontestat
În prezent, AF Energy proiectează sisteme de refrigerare atât pentru frig, cât şi pentru cald, cu recuperarea căldurii totale şi monitorizarea temperaturii. Aceste HFO-uri pure pot lucra la temperaturi de condensare care permit recuperarea căldurii, date fiind caracteristicile lor termodinamice (Tcond posibilă: 100 °C pentru Solstice® ze şi 70 °C pentru Solstice® yf). Refrigerantul). R-1234yf este utilizat în principal cu compresoare cu pistoane, pentru instalaţii cu o putere mai mică de 100 kW (la regimuri de -8/-4 °C). R-1234ze este implementat în instalaţii cu capacitate de răcire mai mare, după cum s-a menţionat mai sus.
De altfel, Gilles Carron nu ascunde punctele sensibile ale acestor refrigeranţi, precum inflamabilitatea lor (A2L), „atât de mică încât nu ridică probleme atunci când îi este explicată clientului”, sau miscibilitatea ridicată în ulei. Un punct pe care l-au rezolvat cu separatoarele de ulei şi asupra căruia vor continua să lucreze, împreună cu furnizorul lor.
O reducere semnificativă a amprentei de carbon
Deşi presiunea scăzută a acestor molecule HFO pure forţează AF Energy să dezvolte condensatoare cu pierderi mici de sarcină, oferă în schimb avantajul de a face aceste instalaţii mult mai puţin predispuse la scurgeri. Acest lucru, pe lângă GWP-ul foarte mic şi recuperarea căldurii, reduce şi mai mult impactul lor asupra mediului. Reglarea circuitelor este studiată de o echipă puternică, formată din 5 automaticieni.
Gilles Caron explică faptul că preţul acestor refrigeranţi nu are un impact mare, deoarece acesta
va scădea pe măsură ce vor fi mai mult implementate, iar ponderea lor este mică în costul total al unei instalaţii. În comparaţie cu CO2, HFO-urile rămân foarte competitive, în special datorită unui return rapid al investiţiilor. AF Energy adaugă un calorimetru maşinilor sale, ale căror COP-uri pot fi ușor monitorizate analizând numeroase rapoarte din sisteme automate care pot fi utilizate și pentru a autoriza întreținerea predictivă.
Mărturie
CEE (Certificat de eficienţă energetică)
CEE-urile, cunoscute şi sub denumirea de prime de energie, contabilizează cantitatea de energie
economisită pe durata de viaţă estimată a unui echipament sau proiect de renovare finanţat de ele: cu cât economia de energie sau durata ei în timp sunt mai mari, cu atât este mai mare volumul de CEE.
Refrigeranţi HFO
Simplitate
la implementare
AF ENERGY pe scurt:
-
-
- Data înfiinţării: 2016
- 25 salariaţi
- 3 milioane euro cifră de afaceri în 2019
- Locaţie: Sainte Hélène du Lac – Chambéry (73) – Franţa
- Domeniu de activitate: Asamblarea instalaţiilor de prelucrare.
-